Telefonul pe care Microsoft nu îl va mai lansa niciodată

de: Alexandru Puiu
10 10. 2017

Este greu de spus dacă ar fi dat lovitura cu el, dar un telefon fără margini de la Microsoft a fost descoperit de cei de la Windows Central, deși nu va fi lansat vreodată.

Cei de la Microsoft au făcut multe investiții de-a lungul anilor în platforma lor pentru mobile, dar în ultimul an a devenit evident că eforturile gigantului din Redmond s-au încheiat. Compania fondată de Bill Gates și-a pierdut orice speranță ca va mai reuși vreodată să genereze utilizatori de Windows Mobile sau Windows Phone. Partea interesantă este că hardware-ul competitiv nu a fost niciodată responsabil de handicapul din piață al platformei.

În urmă cu aproximativ patru ani, un telefon cu Windows Phone a fost primul din lume dotat cu o cameră de 40 megapixeli. HP Elite X3, un gadget care făcea o treabă foarte bună în a se transforma în PC prin intermediul unui dock special, rula Windows 10 Mobile. Din păcate, Microsoft a decis că nu mai este cazul să actualizeze software-ul pentru acele gadgeturi și, cu siguranță, nu se mai justifică lansarea de noi aparate.

În 2017, cei mai mulți dintre noi visează la terminale fără margini. iPhone X, Essential Phone și, într-o oarecare măsură Galaxy Note 8, toate alimentează ideea că aceste principii de design reprezintă viitorul. Microsoft se pare că era să lanseze un asemenea aparat în urmă cu câțiva ani, înaintea tuturor, dar proiectul nu s-a mai materializat. În schimb, acel prototip a ieșit la interval astăzi prin intermediul celor de la Windows Central.

Ilustrat în imaginile alăturate, gadgetul ipotetic a inspirat lansarea Lumia 435. Interesant este că vorbim totuși de un dispozitiv mainstream, nu de unul cu specificații de top. Dacă terminalul din imaginile alăturate ar fi ajuns în magazine, ar fi avut un procesor Snapdragon 200, o memorie internă de 4GB și o cameră principală de 5 megapixeli. Rezoluția ecranului de 5 inci ar fi fost HD 720p.